Fundul Galbenei este un sat  în Raionul Hîncești, Republica Moldova, localizat la aproximativ 25 km Sud-Vest de Chișinău capitala țării și la 7 km de orașul Hîncești, reședința raională. La recensământul din 2004, satul avea o populatie de 2,507 locuitori.

Vatra veche a satului se află în mahalaua  Cîrna mai sus de cimitir, o altă mahala poartă numele Surda, alta Satul Nou. Arheologii au dezvelit în Fundul Galbenei urmele unei vetre umane cu o vechime de 60 secole, tot aici a fost identificată vatra unui sat întemeeat cu cca.2700 de ani în urmă din epoca timpurie a fierului ( sec.VIII-VI în.Hr) unde a fost identificate 2 vetre de sate  întemeiate după cucerirea Daciei de legiunile Imperiului Roman în anul 106. Aceste sate sau menținut pînă în anul 376 cînd au fost devistate și incendiate în urma invaziei hunilor. Pe vetrele satelor antice au fost  atestate urme de case arse, adică sau găsit grămezi de lut ars cu amprente de nuiele dar și diferite obiecte casnice din perioada romană ( sec.II-IV).

Seliștea de la poalele Hîrtopului, la izvoarele Galbenei a fost menționată în scris la 2 iulie 1632 întrun Hrisov, inclus în Catalogul documentelor  moldovenești din arhiva istorică centrală  a statului ( Vol.11, București, 1959 ). Dintr-o altă carte domnească, semnată de Constantin Duca la 11 februarie 1703 și păstrată în volumul V din aceeași colecție de documente vechi aflăm că lui nenea Costin i se întărește ocina din Galbăna ținutul Lăpușna . În 1803 siliștea număra 39 de răzeși – burnici preocupați cu plugăritul și fabricarea  cherostelei.

Bisericuța de lemn fusese construită  în 1793. Între anii 1812-1821 boierul Toader Carp stăpînea o parte din moșia satului, a altă parte aparținea răzeșilor.În 1819 meșterul Chirică construiește o biserică nouă de lemn pe locul celei vechi. Hramul satului era dedicat Sf.Ioan Teologul. Pe atunci  la biserică își făceau datoria un preot, un deac și un paracliser.

Biserica nouă cea de piatră  a fost zidită  în 1903. Boierul Toader Carp și răzeșii de aici aveau 64 de gospodării, posedau livezi și 26 de vii, 400 fălci de arătură, 300 fălci de fînețuri și 700 fălci de pădure. În 1820 răzeșii  avînd 286 știubeie de albine au comercializat 28 puduri de miere. Se mîndreau cu prisăcile lor  Gherasim bade, Toma Stratu, Nicolae Moroiu, Iftode Erhan, Marin Soltan.

În preajma  lui 1835 Fundul Galbenei devenise sat răzeșesc impunător, numărînd 119 capi de familii și 2 burlaci.

Aici se pricopsi cu o parte din moșia satului porucicul (locotenentul) din armata țaristă Ivan Naco-Burda  care se cununa cu Ioana Ciorba avînd în supusenie 5 familii de țigani șerbi.

Între anii 1836-1850  –  28 de familii din acest sat de codru s-au strămutat în Bugeac la Carabetovca din lunca Cogîlnicului cu imense pămînturi rămase pîrloagă după alungarea tătarilor din sudul Basarabiei. Recensămîntul din 1859 a înregistrat în Fundul Galbenei 197 de case cu 390 de bărbați și 386 de femei, o biserică ortodoxă. Moșierul Naco-Burda în 1865 stăpînea aici 2609 desetine de pămînt.

În 1870 conform datelor fixate de statisticianul basarabean Alexandr Egunov în Fundul Galbenei din plasa Hîncești trăiau în 204 case 444 de bărbați și 505 femei. Epidemiile de holeră, variola, malarie în următorii ani au bătut cu cruzime în populație și în anul 1875 numărul gospodăriilor sa redus pînă la 177. Moșia satului în 1881 cuprindea 2.037 des. de pămînt, inclusiv 669 de pădure. Pe ruinele averii lui Naco-Burda  a crescut o cohortă întreagă de boiernași. Maria Ostrovetrov, soție de maior, poseda 257 des. de pămînt, Ana Rusanov soția unui rotmistru – 373de des.,i-ar dvorneanca Țezaria Dolivo-Dobrovolsky procură 362 des., cîte 170 des. Aveau în proprietatea lor Sofia Levreinov și Ivan Rusanov, i-ar Anastasia Jonir din Costești puse stăpînire pe 170 des. de pămînt.

Nu dispunem de date cînd a fost fondată școala de alfabetizare din sat, știm însă cu precizie că în 1897 la școala laică de aici instriau elevii  învățătoarea Vera Frunză și preotul Andronic Siminel și satul an acel an număra 1.104 locuitori, dintre care 1.090 erau creștini ortodocși.

La 15 ianuarie 1900 atît învățătoarea Vera Frunze cît și preotul Andronic Siminel au fost decorați cu Gramota de laudă.

Școala se afla în casa preotului, apoi țăranii au adunat bani și în septembrie 1903 i-au cumpărat preotului Andronic  Siminel casă cu livadă, astfel lărgind sălile de clasă căci creștea numărul copiilor dornici de carte.

Gospodăriile sătenilor erau împrejmuite cu gard de nuiele ori cu cătină sălbatică.În ogradă țăranii din Fundul Galbenei aveau șoproane pentru păsări, și animale. Fiecare gospodar avea și cîte un sîsîiac construit din nuiele sau scînduri pentru păstrarea păpușoiului. Neapărat era și pivnița în care se păstrau produsele alimentare, legume , butoiul cu murături, balerca cu vin, putina cu brînză, gavanoase cu carne topită, jumere, cîrnaț, pîrjoale din carne și măruntaieacoperite cu untură.Slănina și șunca erau ținute în podul casei unde se afla și făina.

Casele din Fundul Galbenei erau construite după metoda tradițională din perioada geto-dacilor. Carcasul casei era fixat din bîrne de lemn, pereții erau împletiți din nuiele apoi acoperite cu lut, acoperișul era din stuf  de baltă, paie sau șindilă. De regulă casele aveau o ușă la întrare iar în părți cîte o fereastră sau două, cu prispe late de-a lungul peretelui.

Casele aveau 2-3 odăi, întrai în tindă unde nu se încălzea, apoi în odaia din dreapta unde locuia toată familia în care era o masă, o laiță lungă așternută cu lăicer, pe perete dea lungul laiței erau bătute peretare, în colțul de după masă se afla icoana cu o candelă. Icoana era învelită cu  un prosop de-a lungul ramei și împodobită cu stible de busuioc,garoafe ( crăițe). Adesea odaia era împărțită de un perete cu sobă, după sobă se afla patul mare și o plită unde se preparau  bucatele pe anotimpul rece a anului, vara bucatele se preparau la cotlon ( plită din lut ) construită în fața casei.

Odaia din stînga “Casa cea Mare” era menită  pentru a primi oaspeții de sărbători. Casa Mare nu se încălzea , împrejurul pereților erau laițe acoperite cu lăicere noi și peretare.În stînga sub fereastră stătea o masă învelită cu prosoape croșetate cu horboțică și brodate frumos, în colț era icoana.

Pe peretele din dreapta sus era prinsă  o coardă  numită culme  unde erau înșirate frumos hainele de sărbătoare: rochii, fuste, bluze, batiste, șaluri cu flori și franjuri, cămașe bărbătești și ițari din bumbac sau cînepă. Pe laițe erau aranjate lăicere, peretare, covoare, perne frumos brodate, toate din zestrea ce trebuia împărțite fetelor la majorat ( cînd se măritau). Jos într-un comod se păstrau prosoape, obiecte de lengerie cusute de gospodina casei, traiste pentru merinde la păstori, desagi de dus la tîrg. Un perete în Casa Mare era împodobit cu un covor țesut la natră ( în nopțile lungi de iarnă) de stăpîna casei ori de cineva din sat. Pereții erau înfrumusețați cu prosoape țesute, iar la capete croșetate cu horboțicăși brodate frumos.În această cameră era neapărat atîrnată o oglindă mare împodobită cu flori și un prosop.